„Transport de calitate în Municipiul Craiova”: stație de autobuz în cartierul Popoveni din Zona Metropolitană Craiova !

0
3740
Stație de autobuz din cartierul Popoveni. Primăria Craiova a implementat un proiect care se numește ”Transport de Calitate în Municipiul Craiova”. foto: Horatiu Buzatu

În contextul în care municipalitatea din Craiova dorea să candideze la proiectul „Capitala Culturală Europeană 2021”, transportul public și infrastructura au fost considerat puncte forte pentru a crește șansele ca municipiul să fie selectat în proiect și să reprezinte România în 2021. Astfel, proiectele derulate se concentrează în special pe segmentul infrastructurii și a materialului rulant pentru transportul cu tramvaiul, dar și pe achiziția de autobuze noi (2013).  Totul sub titlul „Transport de calitate în Municipiul Craiova”.


Primăria Craiova a început din anul 2013 procesul de implementare a proiectului  ”Transport de Calitate în Municipiul Craiova” .

Un aspect important al acestui proiect se pare că a fost și înființarea unor noi trasee/linii RATC.

Imaginea prezentată reprezintă o stație de autobuz din cartierul Popoveni, un cartier periferic al Craiovei, pe traseul 10 al companiei RATC.

RAT Craiova anunta publicul calator ca incepand cu data de 31.03.2014 se infiinteaza traseul 10 (Popoveni – Piata Centrala si retur) care va avea urmatorul itinerar si program

Itinerar pe tur: Statia Fantana Popoveni (plecare) – str.Popoveni – bd. Riului – str. E. Teodorini – str.I. Jianu – bd.N.Titulescu – Cl. Bucuresti – statia Piata Centrala (sosire).

Itinerar pe retur: Statia Piata Centrala (plecare) – Cl.Bucuresti – bd.N.Titulescu – str.I.Jianu – str.Brestei – str.E.Teodorini – bd.Riului – str.Popoveni – statia Fantana Popoveni (sosire)

Potrivit noii clasificări a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în România există un singur oraş de categoria întâi, acesta fiind Bucureştiul.

În categoria a doua a sunt cuprinse oraşele care sunt considerate poli regionali principali cu potențial transnaţional, acestea fiind Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara. www.mdrap.ro

PATN – SECŢIUNEA REŢEAUA DE LOCALITĂŢI (propunere)
PATN – SECŢIUNEA REŢEAUA DE
LOCALITĂŢI (propunere)

Declarația fostului director RAT Craiova din 2013 Radu Preda 

“În momentul de faţă mai montăm în oraş refugii confecţionate de noi pentru călători la capătul de linie din zona Brestei, am montat deja un astfel de refugiu la Şimnicul de Jos. Urmează să facem acelaşi lucru la Troacă şi Făcăi. Este un proiect pe care l-am dezvoltat în parteneriat cu firme private, care au plătit pentru aceste noi staţii din Craiova şi care, timp de trei ani, vor putea să-şi promoveze produsele pe staţiile noastre de autobuz”. declara Radu Preda, directorul RAT Craiova în 2013 (http://www.rat-craiova.ro)

Prezentăm mai jos imaginea unei stații de autobuz din Zona Metropolitană Cluj-Napoca, un alt pol regional principal cu potențial transnaţional, precum Zona Metropolitană Craiova.

Statie de autobuz din zona Metropolitană Cluj-Napoca
Statie de autobuz din zona Metropolitană Cluj-Napoca

MĂSURI PROPUSE DE ASOCIAȚIA GLOBAL CITY 2020

Pentru a creşte atractivitatea serviciilor de transport public şi reduce astfel utilizarea automobilelor, oraşele, precum şi companiile de transport public trebuie să fie motivate să asigure o bună calitate a serviciilor în cadrul sistemului de transport public, între altele, prin punerea în aplicare a unui set de măsuri:

1. Extinderea şi simplificarea reţelei de transport public, de exemplu, prin:

• Reproiectarea configuraţiei reţelei,

  • Creşterea frecvenţei şi a numărului de ore de funcţionare

2) Modernizarea infrastructurii (în special în punctele de schimb intermodal) şi creşterea confortului întregii călătorii cu mijloacele de transport în comun, de exemplu, prin: 

• Instalarea unor amenajări de aşteptare de înaltă calitate (scaune, refugii, servicii de vânzare a bunurilor de consum)
• Construirea unor standuri securizate pentru biciclete, amenajări de parcare de tip „park and ride”, sisteme de folosire în codiviziune a autovehiculelor etc.
• Facilitarea accesului la staţii (de exemplu, piste pentru pietoni şi biciclete, indicatoare, reproiectarea spaţiului înconjurător)
  • Modernizarea materialului rulant pentru a-l adapta la cerinţele potenţialilor clienţi prin creşterea accesibilităţii
• Îmbunătăţirea nivelului de pregătire al şoferilor pentru a conduce fără probleme şi într-o manieră eficientă din punct de vedere energetic

3. Creşterea gradului de accesibilitate pentru toate persoanele, în special pentru persoanele cu nevoi speciale, de exemplu prin:

• Punerea în aplicare a unor instrumente informaţionale diferite adaptate persoanelor cu handicap (de exemplu, sisteme de asistenţă vizuală, anunţuri vocale)
• Asigurarea accesibilităţii fizice în zonele de aşteptare şi în vehicule (de exemplu, pentru landouri, cărucioare pentru copii, scaune cu rotile, cadre de mers)

4. Îmbunătăţirea siguranţei şi securităţii în staţii, opriri şi în interiorul vehiculelor pentru călători şi şoferi, precum şi pentru echipamentele de infrastructură, de exemplu prin:

• Punerea în aplicare a unei strategii de securitate, cum ar fi montarea camerelor video în staţii şi în interiorul vehiculelor
• Crearea unor condiţii mai sigure în staţii şi în jurul acestora (de exemplu, iluminat mai bun)
• Formarea în domeniul siguranţei şi securităţii, precum şi creşterea gradului de sensibilizare pentru şoferi şi călător

Prin implementarea acestor măsuri, se va îmbunătăţi calitatea serviciilor de transport public, transportul va deveni mai confortabil, mai accesibil, în condiţii de siguranţă, rapiditate şi economicitate, gradul de dependenţă al cetăţenilor de automobilele personale va scădea, calitatea vieţii persoanelor cu mobilitate redusă va creşte.  

Sursa: https://europa.eu/european-union/topics_ro

Facebook Comments

LEAVE A REPLY