Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru – ocrotitorul Craiovei

0
3059
procesiune Sfantul Dumitru
Foto: Andreea Dana Gavrilescu Marica
  Mare sărbătoare, astăzi, la Craiova.  Credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Dumitru, cunoscut în popor drept cel care descuie iarna, după ce Sfântul Gheorghe o încuie cu prilejul sărbătorii de 23 aprilie.

_____________________________________________________________________

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru este ocrotitorul spiritual al Cetății Băniei și patronul Catedralei Mitropolitane din Craiova. El a fost un martir creștin, sfânt militar din secolul al III-lea, care a trăit în vremea împăraților Maximilian și Dioclețian în Cetatea Tesalonic. A fost martirizat în anul 306.
Există o serie de obiceiuri legate de această zi, una dintre cele mai importante şi îndrăgite sărbători ale toamnei. Sărbătoarea Sfântului Dumitru mai este cunoscută în popor şi sub numele de Sânmedru ori Sâmedru.
Conform tradiției, ziua Sfântului Dumitru este ziua în care căldura intră în pământ și apare gerul. De asemenea este ziua în care plantele se usucă și încep să cadă frunzele.

Sfântul Dumitru si previziunile vremii.

Sfântul Dumitru este considerat patronul ciobanilor. Cu prilejul zilei de 26 octombrie, ciobanii iși pot da seama cum va fi iarna, conform unei tehnici vechi de când lumea și pământul. Ciobanul isi așaza cojocul în mijlocul oilor și asteaptă să vadă ce oaie va călca pe el. Daca e o oaie neagra, iarna va fi ușoară, iar daca va fi o oaie albă, sezonul rece va fi unul geros.
Vremea poate fi interpretată și in funcție de alte semne. Dacă în dimineața Sfântului Dumitru, când ies din țarc, oile se îndreaptă către sud, se spune că iarna va fi dificilă. În cazul în care oile se indreaptă către nord, iarna va fi ușoară.
De asemenea, dacă în noaptea de Sfântul Dumitru este lună plină și cerul cu nori, se anunță o iarnă cu multă zăpadă.
Cu prilejul zilei de 26 octombrie, oamenii nu trebuie să se culce după miezul nopții. Cei care nu dorm până după ora 12 noaptea vor fi mahmuri tot anul, iar cei care se culcă mai devreme de 12 vor fi energici tot anul.
O vorbă din popor spune că de Sfântul Dumitru nu trebuie să te piepteni, pentru a te feri de lupi. Un alt obicei este ca în această zi femeile să dea de pomana grâu fiert cu unt, lapte sau brânză, dar și colaci în forma de cruce, ritual pentru sufletul mortilor.

Voi ce alte tradiții și obiceiuri legate de această sărbătoare mai cunoașteți? 

Facebook Comments

LEAVE A REPLY