Revoluția 1989 la olteni începu comic, dar se termină tragic! Peste 100.000 de craioveni îl cereau primar pe Tudor Gheorghe sau pe Oblemenco!

0
7849
Revoluția la Craiova în Piața Prefecturii.

Revoluţia oltenilor a început comic, dar s-a terminat tragic: cu 19 morţi şi aproape 100 de răniţi.  

Oraşul Craiova comemorează, an de an, 19 ­morţi, eroi-martiri ai Revoluţiei române, iar la bilanţul victimelor se adaugă aproape 100 de răniţi. Cursa jertfelor la Craiova a pornit însă, în libertate, începând cu seara de 22 decembrie, după ce Revoluţia învinsese la Bucureşti şi Nicolae Ceauşescu fugise cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central.

În oraşul de pe Jiu, eroismul din acte este, de fapt, rezultatul unor acţiuni militare bezmetice, al unor ordine criminale şi al surescitării celor obsedaţi de ameninţarea teroristă.

În Craiova – e greu să o spunem, dar trebuie spus – nu s-a murit din eroism şi nu s-a murit într-o revoluţie. S-a murit, în schimb, din setea de sânge a unor regizori odioşi. Unii defilau chiar pe ecranul televizorului.

Disidenţa unei mari iubiri

Înainte de a fi revoluţionar, atât cât a fost, Craiova era doar un alt oraş supus, cu capul plecat în faţa regimului ceauşist. Îşi desfăşurau aici activitatea oameni grei, de încredere, ai familiei dictatoriale, astfel că pe malul Jiului se formase o adevărată extensie a mâinii de fier care conducea de la Bucureşti.

Una dintre puţinele disidenţe remarcabile ale oltenilor în acea perioadă a fost consemnată de jurnalistul Ion Jianu în volumul „Fenomenul Universitatea Craiova ’91”. Este vorba despre un dialog între Sorin Cîrţu (bănuit că ar fi avut dolari îngropaţi în curtea casei) şi prim-secretarul de judeţ, Ion Traian Ştefănescu, fotbalistul cerând – şi obţinând! – sprijinul demnitarului să se bată, de la egal la egal, cu Steaua, Dinamo, Victoria şi Moreni, echipele favorite ale regimului.

Sprijinul Craiovei pentru cadrele (încă) fidele lui Ceauşescu nu poate fi contestat, iar cea mai elocventă dovadă este reacţia promptă în problema „huliganilor” de la Timişoara. Comitetul Judeţean de Partid, condus de prim-secretarul Ion Traian Ştefănescu, s-a dovedit a fi extrem de operativ în misiunea de restabilire a liniştii pe străzile din capitala Banatului. În seara de 20 decembrie, în urma ordinului venit de la şeful Statului Major al Gărzilor Patiotice, colonelul Corneliu Pîrcălăbescu, aproape 10.000 de craioveni au fost înarmaţi cu bâte, cozi de mături, bastoane de cauciuc, ciomege de lemn sau răngi şi urcaţi în trenuri cu direcţia Timişoara, pentru a le băga minţile în cap „huliganilor”.

Telefonul lui „Te-leagă”

„Pe 20, la ora 20.30, am fost chemat la Cabinetul I, împreună cu Ion Dincă. Mi s-a dat ordin de către Nicolae Ceauşescu, mi s-a adresat chiar mie, ca 22.000 de luptători din Gărzile Patriotice să fie trimişi la Timişoara. Mi-a specificat să trimit 10.000 din Dolj, 6.000 de la Olt şi 6.000 de la Vâlcea”, a declarat Corneliu Pîrcălăbescu în faţa Comisiei Senatoriale pentu Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989. Prim vice-premierul Ion Dincă, poreclit şi „Te-leagă” întrucât umbla cu cătuşe la el şi aresta chiar şi membri de partid importanţi, a confirmat, în faţa Comisiei Senatoriale: „Am plecat cu Pîrcălăbescu şi l-am sunat pe Ion Traian Ştefănescu la Dolj, care a spus că îi vor fi necesare cinci garnituri de tren”.

Şeful Gărzilor Patriotice, merite deosebite

„În seara de 20 decembrie, pe la ora 22.30, cei care erau în tura a II-a la Fabrica de Avioane Craiova au fost anunţaţi că trebuie să meargă spre gară. Era forfotă mare în întreprindere! Adi Marinescu, un cunoscut cântăreţ al nostru, care purta mustaţă şi cântase cu Cotabiţă şi care mai avea şi un grad de rudenie cu Petre Ţuţea, a venit la mine ­să-mi spună că pleacă la Timişoara”, povesteşte Toma Velici, care lucra la staţia de radioficare a întreprinderii.

Muncitorii au plecat în acea seară din Craiova fără să ştie unde şi de ce. Veneau femeile după bărbaţi la gară, făceau scandal – la Radio Europa Liberă au fost anunţate tulburări în Gara Craiova, dar nici vorbă să-şi ia bărbaţii înapoi. Craiova se golea şi de muncitori, şi de ciomege. Cel care coordona aceste acţiuni şi care chiar i-a însoţit pe muncitori era Ioan ­Mihalcea, şeful Statului Major al Gărzilor Patriotice Dolj. În 1992, în democraţie, ­Mihalcea – care, practic, le-a pus în mână bastoane muncitorilor – solicita Asociaţiei „22 Decembrie Craiova” să-i intermedieze obţinerea titlului de „luptător cu merite deosebite pentru victoria Revoluţiei”. Nu l-a primit.

De-ale gurii pentru fraţii olteni

„Pe 21 dimineaţa, plecam cu autobuzul spre întreprindere. Aceste autobuze erau, de obicei, înţesate de oameni. Ei bine, atunci n-a mai fost aşa plin. În plus, nici jocul nostru tradiţional de şeptic, pe durata cursei, nu s-a mai ţinut. Era clar că se întâmplă ceva”, povesteşe Toma Velici. În dimineaţa de 21 decembrie, primii muncitori ajungeau cu trenul la Timişoara. Bănăţenii au venit însă în gară cu pâine şi salam, iar luptătorii din Gărzi, înduioşaţi de acest gest şi nemâncaţi de ore bune, au fraternizat cu demonstranţii.

În ciuda eşecului înregistrat cu primele echipe de Gărzi Patriotice, agitaţia din gara Craiova a continuat şi în seara următoare. Ilie Vieru, fost vicepreşedinte al Asociaţiei „22 Decembrie” Craiova şi unul dintre răniţii Revoluţiei, povesteşte: „Pe 21, seara, mă aflam în gară ca să-mi rezolv nişte probleme personale. ­N-am făcut doi paşi, că m-au şi întâmpinat băieţii să mă întrebe ce caut. Era împânzit tot locul cu agenţi, miliţieni. Nu era voie să se formeze grupuri mari, iar la Timişoara ar fi trebuit să plece doar anumite persoane. Am fost nevoit să părăsesc gara imediat şi am plecat acasă“.

Pe 21 decembrie muncitorii s-au întors acasă, iar o zi mai târziu angajații de la Fabrica de Avioane și de la Întreprinderea de Utilaj Greu au plecat spre Piața Prefecturii să lupte contra comunismului.

Lor li s-au alăturat angajații de la Electroputere. Muncitorii de aici au distrus poarta fabricii cu un camion, pentru că șefii întreprinderii o sudaseră.

În Piața Prefecturii, s-au adunat peste 100 000 de oameni, care-l cereau primar fie pe Tudor Gheorghe, fie pe Ion Oblemenco.

La Casa Albă, în zona Pieței Prefecturii a fost instalat un simulator de zgomot, care i-a făcut pe oameni să creadă că se trage asupra lor, dispersând mulțimea. Craioveni care s-au aflat atunci în centrul orașului susțin,însă, că au fost persoane rănite de gloanțe.

Alții își amintesc de tineri uciși fără motiv, pentru că nu participau la revoluție, ci doar se aflau la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit.

Spre seară, asupra unităților militare de pe strada Caracal a început să se tragă. Vinovați ar fi fost – așa cum se spunea atunci – „teroriștii”.

Militarii au ripostat, iar „teroriștii” au fugit. Urme ale gloanțelor trase au putut fi observate mulți ani după aceea în blocurile aflate vizavi de unitatea militară.

A fost o revoluție forțată, în Craiova – spun mulți dintre locuitorii orașului – un haos creat de dezinformare și de simulatoare.

Sursa: Adevărul

Facebook Comments

LEAVE A REPLY