Pe unde au petrecut românii sărbătorile de Paște

0
1530
@Ghiduri Turistice

Aproape 110.000 de români şi-au petrecut sărbătorile de Paşte în hotelurile şi pensiunile din ţară şi au cheltuit mai mult de 7 milioane de euro pe servicii turistice, potrivit datelor publicate luni de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Cele mai căutate destinaţii au fost Valea Prahovei, zona Bran-Moeciu, Bucovina şi Maramureş, turiştii români preferând pensiunile rurale, chiar dacă un număr mic a preferat city break-urile în ţară şi străinătate sau litoralul.

Hotelurile şi pensiunile din zonele turistice româneşti au pus la dispoziţie 136.000 de locuri de Paşte, dintre care s-au vândut mai mult de 108.000, ceea ce reprezintă un grad de ocupare de 79%, potrivit patronatului. Turiştii din acest an au plătit preţuri mai mari cu 2-5% faţă de acum doi ani.

Federaţia menţionează că din ce în ce mai puţini turişti români au ales să călătorească în ţară prin agenţiile de turism, astfel că cei mai mulţi au rezervat direct la structura de cazare sau au folosit sisteme de rezervări online.

“Ca şi în anii trecuţi, pe locul întâi în topul preferinţele românilor s-au clasat pensiunile rurale. Paştele la ţară a fost cel mai solicitat, pentru că orăşenii, sătui de înstrăinarea provocată de urbanizarea excesivă, încearcă să se reîntoarcă la tradiţiile româneşti.

Din cele 75.000 de locuri disponibile în pensiuni s-au vândut 65.000″, afirmă reprezentanţii patronatului.  Pe locul doi, după zona rurală, se afla staţiunile montane, cu cele de pe Valea Prahovei pe primele locuri ca atractivitate.

În staţiunile montane, tariful mediu pentru vacanţa de Paşte de anul acesta a fost de 340 de lei de persoană pentru o vacanţă de trei nopţi.

În staţiunile balneoclimatice au fost vândute 20.000 de locuri, iar pe litoral s-au vândut doar 900 de locuri, unde tariful mediu pentru un pachet de trei nopţi de cazare în cameră dublă standard, cu mic dejun inclus, a fost de la 500 lei de persoană.  400 de locuri s-au vândut în Delta Dunării.

Cele mai căutate destinaţii externe de către familii au fost cele de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, urmate de cele din Grecia sau Tenerife.

sursa:http://adevarul.ro

Facebook Comments

LEAVE A REPLY