Miliardul David Rockefeller, omul cu cele mai multe transplanturi de inimă, a murit la 101 ani !

0
3989
DAVID ROCKEFELLER

David Rockefeller, faimosul bancher și filantropist care a controlat pentru decenii întregi sistemul bancar american a murit la 101 ani. 

Familia Rockefeller a încercat să schimbe cursul natural al vieții, depășind un record mondial de 7 transplanturi de inimă. Se pare că acesta nu a mai putut rezista celui de-al 7-lea transplant. 

Ultimul transplant reușit a fost la 99 ani !

David Rockefeller a murit în somn în casa sa din New York, potrivit purtătorului său de cuvânt, Fraser P. Seitel, scrie Washington Post.

Acesta a fost cel mai în vârstă miliardar. David Rockefeller a mai avut cinci fraţi, care au murit cu zeci de ani în urmă iar în anul 2014 şi-a pierdut unul dintre copii, într-un accident de avion.

David Rockefeller a absolvit Universitatea Harvard în anul 1936 şi şi-a luat doctoratul în economie la Universitaea din Chicago în 1940. Acesta a luptat în cel de-al doilea Război Mondial, după care a început să se evidenţieze în domeniul managementului la Chase Bank, bancă ce a fuzionat cu The Manhattan Company în 1955, relatează Mediafax.

Bunicul lui David Rockefeller a fost legendarul magnat al petrolului John D. Rockefeller, iar mama sa, Abby, a fost o emblematică patroană a artelor, aceasta fiind cofondatoare a muzeului MoMa.

Forbes a estimat averea lui Rockefeller la 3,2 miliarde de dolari, fiind al 603-lea miliardar al lumii în topul averilor.

sursa: washingtonpost, descopera.ro, mediafax

Facebook Comments

LEAVE A REPLY