Forbes: Topul celor mai puternici oameni ai lumii

0
1991

Topul celor mai puternici oameni ai lumii este întocmit anual de Forbes şi ţine cont de impactul social pe care îl au acţiunile lor, resursele financiare şi sferele de influenţă.

Pentru al patrulea an la rând, în viziunea celebrei reviste Forbes, preşedintele rus Vladimir Putin este cel mai puternic om din lume. Aflat la conducerea Rusiei din anul 2000, este la al treilea mandat de preşedinte, succesiune întreruptă între 2008 si 2012, timp în care a fost premier.

Editorii Forbes justifică opţiunea prin faptul că din Rusia, până în Siria şi în alegerile prezidenţiale din SUA, Vladimir Putin continuă să obţină ceea ce vrea.

El este urmat în top de Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite şi unul dintre cei care nu s-au sfiit să îşi recunoască public admiraţia pentru liderul de la Kremlin.

Pe locul al treilea este cancelarul german Angela Merkel, aflată la cel de-al treilea mandat în fruntea executivului de la Berlin şi care a anunţat că va candida pentru a deveni, a patra oară, cancelar.

Angela Merkel este urmata în topul celor mai puternici oameni ai lumii de preşedintele Chinei. Xi Jinping este lider peste o cincime din populaţia Planetei, dar şi al ţării cu a doua economie a lumii.

Pe locul 5 se situează Papa Francisc. Lider spiritual pentru peste un miliard de credincioşi catolici, şeful Bisericii Catolice este şi una dintre cele mai influente şi respectate voci la nivel mondial, fie că vorbim de scena politică, socială sau culturală.

Janet Yellen, șef al Sistemului Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii rămâne și în acest an a doua femeie ca putere din lume, conform revistei americane.

În Top 10 mai regăsim trei lideri din industria IT (Bill Gates, Larry Page și Mark Zuckerberg), dar și premierul indian Narendra Modi.

Practic singurele modificări față de 2015 sunt apariția lui Donald Trump în locul lui Barack Obama (locul 3 în 2015), dar și locul 10 al lui Mark Zuckerberg, care i-a luat locul fostului premier britanic David Cameron.

Facebook Comments

LEAVE A REPLY