El este noul președinte PNL Dolj și candidează pentru Primăria Craiova!

0
3007
@cvlpress.ro/Google

Senatorul Mario Ovidiu Oprea a fost ales duminică președinte al PNL Craiova în ședința Comitetului de Coordonare Local, cu un număr de 227 de voturi din cele 444 valabil exprimate.

Deputatul Ionuț Stroe a obținut 110 voturi, fostul consilier județean Marcel Marcea — 104 voturi, avocatul Marin Stoian — 3 voturi. Trei voturi au fost anulate.

În ședința Comitetului de Coordonare Local PNL au fost aleși și cei doi prim-vicepreședinți ai organizației, funcții câștigate de consilierii locali Marinel Florescu și Dan Diaconu, precum și cei opt vicepreședinți: Tatian Tudorache, Lucian Prejbeanu, Alin Ghiță, Daniel Gheorghe, Adrian Popa, Costel Gabriel Șerban, Carmen Făgețeanu și Lucian Ioncică.

Nicolae Giugea, președintele PNL Dolj, a anunțat că, în conformitate cu prevederile statutare ale PNL, Consiliul Național de Coordonare al partidului a stabilit ca la Convenția Națională din 17 iunie să participe 5.000 de membri din toată țara, iar dată limită până la care se organizează alegeri la nivelul fiecărui județ este 2 mai 2017, cu 45 de zile înainte de data Convenției Naționale.

A fost convocat Biroul Politic Județean și s-au ales membrii comisiei de organizare și desfășurare a alegerilor: Daniel Drâgnei — președinte, Călin Cosmin, Marian Irinei, Dorin Mărgărit, Laurențiu Ivanovici. Comisia care a stabilit și calendarul alegerilor la nivelul județului Dolj pentru organizațiile PNL, stabilindu-se ca dată limită pentru cele 111 organizații teritoriale din Dolj data de 16 aprilie 2017 și data de 20 aprilie pentru convocarea Consiliului de Coordonare Județean pentru alegerea noului Birou Politic Județean”, a mai spus Giugea.

Comitetul de Coordonare Local al PNL Craiova, întrunit duminică la Casa Studenților din localitate pentru organizarea primelor alegeri, după fuziunea dintre PNL și PDL, pentru funcțiile de conducere, s-a desfășurat cu scandal și acuze reciproce din partea celor cinci candidați la funcția de președinte al organizației și a susținătorilor acestora.

Giugea a precizat că alegerile sunt statutare, întrucât au fost convocați 552 de membri PNL Craiova cu drept de vot și au fost prezenți 447.

sursa: http://www.agerpress.ro

Facebook Comments

LEAVE A REPLY