Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul transfuziilor de sânge de la Spitalul Filantropia Craiova !

0
4499
Un dosar penal pentru ucidere din culpă *in rem a fost deschis în cazul celor doi pacienţi care au murit în urma unor transfuzii de sânge făcute la Spitalul Filantropia din Craiova acum câteva zile. Atunci, încă patru pacienţi au fost mutaţi la Terapie Intensivă în stare gravă. Şase anchete s-au făcut până acum la spitalul craiovean. 

*in rem – “cu privire la faptă”. Este o expresie latină utilizată pentru a indica împrejurarea că o anumită dispoziţie legală se aplică în considerarea faptei comise, influenţând răspunderea penală a tuturor celor care au participat într-o calitate sau alta la comiterea ei.

Dacă la început anchetatorii au încadrat faptele la moarte suspectă, acum au schimbat încadrarea în ucidere din culpă.

Procurorii au dispus efectuarea unei expertize medico-legale. Analizele de laborator vor fi făcute la Institutul Naţional de Hematologie din Bucureşti. Rezultatele nu vin mai devreme de 3 săptămâni.

În urma necropsiei, legiştii au stabilit că pacienţii au decedat în urma unui atac de cord.

Ancheta este continuată de către Avocatul Poporului, Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, Poliţia şi conducerea spitalului.

Sursa:stiri.tvr

Facebook Comments

LEAVE A REPLY