Direcția de Sănătate Publică Dolj a amendat Spitalul “Filantropia” Craiova pentru nerespectarea procedurilor privind transfuzia sanguină

0
2795

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dolj a amendat Spitalul Municipal “Filantropia” din Craiova cu 25.000 de lei pentru nerespectarea procedurilor privind transfuzia sanguină și cu câte 1.000 de lei pe medicul de gardă, asistentul de la unitatea de transfuzii și alți trei asistenți din secția de hematologie, în urma controlului efectuat după cele două decese din noaptea de vineri spre sâmbătă apărute în urma transfuziilor de sânge, a declarat, marți, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituției, dr. Ștefan Popescu.

Potrivit acestuia, inspectorii DSP Dolj au constat că transfuziile s-au făcut în absența medicului curant, așa cum recomandase comisia de hemovigilență a spitalului încă din luna noiembrie 2016, nu a fost respectat intervalul orar 8.00 — 13.00, iar foile de observație, documentele UTF erau incomplete sau recompletate, nu conțineau acordul bolnavului de a primi transfuzie sau nu aveau menționate ora la care a început transfuzia și ora la care s-a finalizat.

“S-a constatat (n.red. — la controlul DSP Dolj) nerespectarea procedurilor privind transfuzia sanguină. Cea mai mare neregularitate a fost aceea că transfuzia s-a făcut în absența medicului curant, așa cum recomandase comisia de hemovigilență a spitalului încă din luna noiembrie 2016. Recomandarea era ca transfuziile să se facă în intervalul orar 8.00 — 13.00, iar ei au făcut transfuziile după-amiază când medicii curanți nu mai erau la serviciu. De asemenea, au găsit fișe în foile de observație, în documente UTF incomplete sau recompletate, cum ar fi acceptul bolnavului de a primi transfuzie sau ora la care a început transfuzia și când s-a finalizat, deci nu erau completate corect. În urma acestor nereguli spitalul a fost amendat cu suma de 25.000 lei, medicului de gardă, asistentul de la UTF și alți trei asistenți din secția de hematologie cu câte 1.000 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.

sursa:  agerpress

Facebook Comments

LEAVE A REPLY