”Craiova redevine un important centru industrial al României!”

0
4014
Ford EcoSport
Ford EcoSport

Începe producția la Craiova a celui mai nou model Ford, suv-ul Ford EcoSport!

Președintele României, Klaus Iohannis, a sosit astăzi Bănie pentru inaugurarea începerii producției celui mai nou model Ford, suv-ul Ford EcoSport:
„Se vor crea încă 1.700  locuri de muncă pe lângă cele existente, o realizare foarte bună pentru economia locală și regională. Craiova redevine un important centru industrial al României. Îmi exprim speranța că va deveni o nouă poveste de succes a companiei Ford și a industriei auto românești“, a declarat președintele la Craiova.

„Acum 25 de ani, prezența în România unui nume precum Ford, părea utopie. Astăzi trăim un moment de bucurie pentru că acest mare eveniment reprezintă și o declarație că România e un mediu bun pentru a face produse de calitate, un loc unde Ford a venit să rămână. Aici au găsit oameni de calitate care au reușit să facă aceste lucruri minunate. În ceea ce privește infrastructura care unește Craiova de restul lumii suntem în grafic“, a declarat și premierul Mihai Tudose.

Ford EcoSport va fi asamblat la fabrica din Craiova și va fi cel mai avansat și complex automobil produs în România. Producția modelului B-Max a fost oprită în iunie, pentru a face loc noului model.
ford eco
Noul Ford EcoSport va oferi o experiență dinamică optimizată cu ajutorul sistemului Ford Intelligent All Wheel Drive. Această tehnologie este oferită în combinație cu noul motor diesel Ford EcoBlue de 1.5 litri și cu o cutie manuală cu șase trepte, oferind 125 CP și un cuplu de 300 Nm. Consumul mixt este de 4.5 litri/100 km, în timp ce emisiile de CO 2 ajung la 119 grame/km.
ford eco2Noul motor diesel EcoBlue de 1.5 litri este conceput pentru a livra un nivel superior de putere și performanțe îmbunătățite în condițiile unui nivel scăzut de emisii CO2.
Sistemul Intelligent All Wheel Drive măsoară constant nivelul de aderență al fiecărei roți la nivelul suprafeței de rulare și poate ajusta nivelul cuplului până la 50/50 între puntea față și puntea spate în sub 20 de milisecunde – de 20 de ori mai rapid decât timpul de care are nevoie un om să clipească.
Facebook Comments

LEAVE A REPLY